Avocatul Sebastian Felecanu, condamnat astăzi definitiv la 23 de ani de închisoare pentru și-a ucis iubita însărcinată aruncând-o de la etaj, ar fi încercat se ascundă de polițiști. Aceștia au descins în locuința acestuia însă avocatul era de negăsit iar brățara electronică pe care o avea, emitea alertă. Polițiștii au pornit în căutarea lui Felecanu, găsindu-l într-o boxă din scara blocului în care locuia. Acesta se află acum în custodia oamenilor legii.

IPJ Iași: La data de 3 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale Iași au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei, de 23 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra unui membru de familie, emis de Curtea de Apel Iași, față de un bărbat, de 44 de ani.

În momentul punerii în aplicare a mandatului, bărbatul nu a fost identificat la domiciliu, constatându-se că, cu puțin timp înainte, dispozitivul de monitorizare montat asupra sa ar fi generat o alertă de îndepărtare.

Polițiștii s-au mobilizat, iar la scurt timp, bărbatul de 44 de ani, a fost depistat într-o anexă cu destinație de depozitare din scara blocului unde locuia.

Acesta a fost condus la sediul IPJ Iași, ulterior fiind depus în Penitenciarul Iași, în vederea executării pedepsei.

Activitățile la fața locului au fost susținute cu implicarea directă a polițiștilor Secției nr. 4 Poliție Iași, cu sprijinul altor structuri de poliție din cadrul Poliției Municipiului Iași, alături de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul IJJ Iași.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected