Disperare maximă la primăria Lețcani, de vreme ce se aduce din nou în discuție donarea celor 2 hectare de teren de sub actualul Spital Mobil către Consiliul Județean Iași. Presiunile la care sunt supuși consilierii locali, în speciali cei care s-au abținut de la vot sunt imense, primarul Stelian Turcu încercând prin toate metodele să îi determine pe aceștia să îi voteze proiectul, ceea ce ne face să credem că ar putea există interese mai mari decât bunăstarea cetățenilor comunei Lețcani.
Nu demult, mai exact pe data de 25 iulie 2024, primarul comunei Lețcani a avut pe ordinea de zi proiectul de hotărâre prin care urma ca 2 hectare de teren de sub Spitalul Mobil să fie donate către Consiliul Județean. Ședința de atunci, una cu scandal, nu a adus nimic bun pentru Stelian Turcu, cu toate că și-a adus “artileria grea“, respectiv 2 reprezentanți ai CJ care au încercat să îi convingă pe consilierii locali din opoziție de avantajele fragmentării patrimoniului UAT-ului, care până acum a fost sărăcit cu aproape 50 de hectare. Consilierii opoziției nu au cedat, proiectul nu a trecut dar situația nu a putut fi acceptată de către primarul Stelian Turcu.
Astfel, astăzi, 5 august 2024, a fost organizată o ședința extraordinară, cu un singur proiect pe ordinea de zi și fără legătură aparent cu ceea ce “îl durea” mai tare pe primarul Turcu. Doar că lucrurile s-au dovedit a sta altfel deoarece discuțiile au fost duse din nou asupra celor 2 hectare cu pricina, urmând că în ședința de consiliu local de la sfârșitul lunii septembrie proiectul să fie din nou supus votului. Primarul, sprijinit de secretarul comunei (mai vocal ca niciodată), a încercat din nou să îi convingă pe consilieri de motivele pentru care acest proiect ar trebui să primească votul favorabil. Consilierii opoziției au fost acuzați că nu votează constructiv, că se opun dezvoltării comunei, fiind asociați chiar cu dușmanii modernismului de la Lețcani, Turcu mergând atât de departe încât a ajuns să menționeze că 30% din suprafața țării este deja vândută străinilor și că economia României merge brici din acest motiv. De râs, nu-i așa?
Ba mai mult, consilierii au fost “trași de urechi” pentru că și-au permis să publice în mediul online faptul că respectivul teren valorează aproximativ 1 milion de euro, câtă vreme în inventarul comunei valoarea lui e undeva în jur de 48.000 RON, cu toate că este arhicunoscut faptul că una este valoarea unui teren sau imobil pe hârtie și altul este prețul pieței. Mai mult, le-a interzis acestora să filmeze sau să înregistreze audio ședințele de consiliu local, deși legal acestea sunt PUBLICE, primarul Turcu încercând toate metodele posibile pentru a se asigura că în septembrie nu va mai avea nici o piedică în a duce la bun sfârșit planul: cele 2 hectare de teren să fie scoase din patrimoniul comunei Lețcani.
Așa cum am arătat într-un alt material, se pare că acel teren ar fi trebuit să ajungă în mâinilor celor din grupul de firme Panifcom, care ar fi urmat să își deschidă acolo un sediu. Mai mult, Teofil Bălteanu, fost președinte al organizației județene PNL, cel căruia i se caută acum un post călduț și bănos după ce ar fi pierdut lanțul farmaceutic pe care îl deținea în favoarea fostei soții la divorț, ar fi trebuit să conducă sediul respectiv.
După cum am precizat de la început, presiunile la care sunt supuși consilierii opoziției, în special cei care au votat contra sau s-au abținut de la vot, sunt imense, presiunile fiind făcute atât la nivel verbal și până la presiuni indirecte, aducându–se în discuție faptul că trebuie să aibă grijă cum votează, că nu se știe niciodată care și cum are nevoie de ceva…S-a ajuns atât de departe încât primarul a ajuns să jignească public consilierii opoziției. Ceea ce într-o lume normală este lipsit de etică. Nu și la Lețcani. Ba chiar a postat pe pagina oficială a primăriei o “listă a rușinii” cu numele consilierilor locali care nu s-au lăsat înduplecați să voteze donarea celor 2 hectare de teren.
În final, rămâne de văzut dacă la ședința de consiliu local din septembrie, consilierii vor reuși să își mențină pozițiile, date fiind presiunile la care sunt supuși.
Oare, toate aceste acțiuni și presiuni menționate anterior, să fie cumva că urmare a unor “datorii” din perioada electorală pe care primarul Stelian Turcu le-ar putea avea la patronii Panifcom?
PS: nici până la această dată, redacția 24iași nu a primit raportul solicitat primăriei Lețcani din care să reiasă sumele intrate la bugetul local de pe urma celor aproape 50 de hectare de teren donate Consiliului Județean Iași.
Mai multe pe acest subiect aici: