Angajatorii trebuie informați de către salariați dacă vor să intre și cât vor să stea în concediul pentru creșterea copilului (CCC), prevede o nouă reglementare în domeniu. Înștiințarea cu privire la perioada preconizată de concediu de creștere este obligatorie, dar dreptul la acest concediu nu este dependent de ea.
Modificarea ce a fost introdusă în OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor vizează „reglementarea unei perioade de preaviz rezonabile pe care lucrătorul o acordă angajatorului atunci când își exercită dreptul la concediul și indemnizația pentru creșterea copilului”, după cum reiese din nota de fundamentare care a însoțit OUG 164/2022 în forma de proiect. Noile prevederi au fost puse concret în aplicare prin HG nr. 865/2023.
Noua prevedere din OUG nr. 111/2010 este următoarea:
„Articolul 191
(1) În vederea solicitării concediului pentru creșterea copilului, persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1) și (2) au obligația să anunțe angajatorul, cu cel puțin 10 zile înainte de finalizarea concediului de maternitate sau, după caz, înainte de data estimată de începere a concediului pentru creșterea copilului, de intenția de a-și exercita dreptul la concediul pentru creșterea copilului prin depunerea unei cereri în format letric sau electronic, în care să precizeze perioada preconizată a concediului pentru creșterea copilului.
(2) În cazul în care persoana îndreptățită nu precizează în cererea de acordare a concediului perioada preconizată, angajatorul aprobă cererea pentru perioada maximă a concediului pentru creșterea copilului, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1)”, adică pentru doi sau trei ani, în cazul copilului cu handicap.
Ce rol are însă această cerere pe care o face angajatul? La prima vedere, am putea crede că e o condiționare a acordării concediului, însă lucrurile nu stau așa. Cererea are aici un rol mai mult formal, pentru că angajatorul nu are niciodată dreptul să refuze acest concediu atâta timp cât angajatul bifează condițiile legale pentru a intra în concediu și a primi, apoi, de la stat, indemnizația aferentă.
Nu toți angajații vor să beneficieze la fel de concediul acesta, în unele cazuri dreptul fiind revendicat, câte o perioadă de timp ceva mai mare, de fiecare dintre cei doi părinți, de pildă – unul un an, celălalt un an. Totodată, există situații în care nu mama este cea care intră în concediul de creștere, ci tatăl.
Însă, în lipsa acestei înștiințări despre cât vrea să stea în CCC, angajatorul va presupune că salariata/salariatul va lipsi de la locul de muncă perioada maximă de concediu prevăzută de lege.
Ce prevede acum OUG nr. 111/2010:
„angajatorul are obligaţia de a aproba concediul pentru creşterea copilului” și
„perioada de acordare se stabileşte de comun acord cu angajatul”.
Imperativul nou-introdus prin această nouă OUG pare să aibă mai mult rolul de a-l pune în temă pe angajator cu privire la perioada pe care o estimează angajata că dorește să stea în concediu de creștere, reprezentând, totodată, un imperativ de previzibilitate cu privire la de când și până când va dura absența angajatului său. Astfel de practici existau deja în companii, chiar dacă legea nu prevedea obligativitatea acestei notificări.
De asemenea, OUG 164/2022 menționează „perioada preconizată”, ceea ce înseamnă că nu va fi literalmente „bătută în cuie”, iar angajata/angajatul care se întoarce la muncă din concediu, eventual dorind chiar să beneficieze de stimulentul de inserție, oricum are datoria să-l notifice pe angajator, în scris, dinainte că revine în câmpul muncii cu cel puțin 30 de zile înainte de începerea efectivă.
sursa: avocat.net