Noaptea trecută, in jurul orei 4:45, a avut loc un accident rutier in zona Moldova Mall din municipiul Iași in care au fost implicate 2 autoturisme. “Au fost direcționate echipajele de descarcerare, Terapia Intensivă Mobilă, ambulanță SAJ C2, ambulanta SAJB și o autospecială pentru transport victime multiple. La fața locului au necesitat ingrijiri medicale 6 persoane.
Terapia Intensivă Mobilă a preluat doi pacienți: tânăr in vârstă de 22 ani și un altul de 30 ani, ambii pasageri, policontuzionati, dirijați la UPU a Spitalului “Sf. Spiridon”, o femeie de 36 ani, sofer, policont contuzii ață, dirijată către UPU “Sf. Spiridon” de către ambulanț SAJ C2, un alt tânăr, 22 ani, șofer Bolt, policontuziona, dirijat de către ambulanță SAJ B la Upu “Sf. Spiridon”, un alt bărbat de 25 ani și o femeie de 40 ani, ambii cu traumatisme cranio-cerebrale, dirijati de către autospeciala pentru transport victime multiple la UPU din cadrul Spitalului de Neurochirurgie”, a detaliat Prof. Dr. Diana Cimpoeșu.
“La data de 25 iunie a.c., în jurul orei 05:00, polițiștii rutieri ieșeni au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime omenești, ce a avut loc pe raza mun. Iași.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că între două autoturisme a avut loc o coliziune.
În urma impactului, unul dintre autoturisme ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi răsturnat, șase persoane fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Unul dintre conducătorii auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, iar celui de-al doilea conducător auto i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, neputând fiind testat la fața locului.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă”, iar cercetările continuă”, se arată într-un comunicat al IPJ Iași.
Foto: ISU Iași