Deși anul școlar a început deja, din păcate nu toate școlile sunt dotate cu tot ceea ce este necesar pentru a le oferi copiilor un mediu de studiu prietenos și atractiv. Mai ales școlile din mediul rural au multe lipsuri și neajunsuri care împiedică copiii să se dezvolte frumos și armonios.
Menirea celor de la Asociația Grupul Zâmbetul Nostru, după cum știți, este să ajute acolo unde este nevoie și să ne indreptăm cu toții spre a contribui la îmbunătățirea calității vieții copiilor din mediul rural.
“Astăzi am aflat despre situația copiilor de la grădinița din Școala Gimnazială Zmeu, din satul Zmeu, comuna Lugani, care nu au nici un fel de materiale didactice sau jucării. Sunt 80 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani care ar trebui să meargă cu bucurie la grădiniță, știind că acolo vor găsi culoare, veselie și povești, tocmai ceea ce acasă le lipsește.
Din păcate nici la grădiniță nu au parte de aceste lucruri, de aceea vrem să le întindem o mână de ajutor cu sprijinul vostru”, a transmis Ciprian Mihalcea, Asociația Grupul Zâmbetul Nostru.
Cum îi putem ajuta pe cei mici?
Donând:
✔️jucării
✔️jocuri educative potrivite copiilor între 3 și 5 ani
✔️creioane colorate
✔️carioci
✔️cărți de colorat
✔️cărți de povești și orice alte rechizite potrivite pentru orele de curs ale copiilor de grădiniță, cu mențiunea că avem rugămintea ca produsele să fie noi.
Articolele pot fi aduse la Centrul pentru Refugiați CTR Nicolina, situat pe Șoseaua Nicolina nr.141, Iași.
Pentru a vă comunica programul în care ii găsiți în locație, vă rugăm să ii contactați.📞0744 526 036