Zacornea Dan Vasile a devenit oficial inculpat în dosarul în care era cercetat pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.

Avocatul acestuia susține în continuare că nu Zacornea se afla la volanului autoturismului care a trecut peste un om, ucigându-l in 2023, pentru ca mai apoi să meargă și să își spele liniștit mașina.

“Sunt suficient de multe probe însă nu neapărat care să conducă spre încadrarea juridică dispusă până în prezent. Noi nu am mai consultat de multă vreme dosarul întrucât au fost dispuse efectuarea unor expertize și vom lua la cunoștință acum de rezultatul lor și de tot ce au solicitat ulterior. Deocamdată, noi ceea ce putem să spunem este faptul că nu el este angrenat în această problemă. Ceea ce cunoașteți dumneavoastră de la început, asta s-a întâmplat și ulterior, după administrarea probelor de aceea a și durat atât de mult”, a declarat astăzi avocatul Vasile Zacornea, fostul şef al Serviciului de Înmatriculări şi Permise Iaşi, în prezent pensionat.

Avocatul victimei spunea înainte de audieri că probele sunt suficient de solide pentru a deveni inculpat și pentru a fi trimis în judecată.

“Noi am solicitat daune morale și materiale, am precizat o sumă conform practicii judiciare și urmează ca instanța să decidă. Domnul Zacornea ar avea și posibilitatea să achite aceste daune morale și materiale și un lucru important este că mașina pe care acesta o conducea nu era asigurată. Nu pot să precizez valoarea daunelor pentru că am un contract de confidențialitate cu clienții. Nu este o sumă foarte mare, este o sumă raportată la dispozițiile legale. Din punctul meu de vedere și din expertiza care a fost efectuată reiese foarte clar că domnul conducător auto trebuia să își dea seama in momentul in care a lovit victima” a precizat avocatul victimei, Codrin Stupariu.

Zacornea a ajuns astăzi la sediul IPJ Iași singur și a refuzat să facă declarații. De altfel, atitudinea sfidătoare cu care s-a făcut cunoscut și-a păstrat-o și la audieri, refuzând să spună ceva.

I s-a adus la cunoștință, oficial, calitatea de inculpat și urmează să fie trimis în judecată pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.

One thought on “Zacornea, fostul șef de la Permise și Înmatriculări este inculpat și va fi trimis în judecată într-un dosar de ucidere din culpă și fugă de la locul faptei”
  1. Scursura asta aroganta era la braconat pe terenurile din Holboca ale Statiunii de Cercetare Dancu, pe care o administreaza prietenul lui Zacornea ca pe mosia proprie. Daca institutiile si-ar fi facut treaba pe bune astfel de specimene precum cei 2 ar fi fost de mult inchise dupa gratii pentru abuzuri, nu s-ar fi destrabalat pe bani publici. Unul omoara cu buna stiinta oameni pe strada, celalalt, Vintila, omoara cu buna stiinta oamenii din Iasi deversand cacatul vacilor langa rezerva de apa potabila a orasului. Si iarna cand e interzis a se “fertiliza” solul, terenurile statiunii sunt pline de purin si balegar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected