Un echipaj de salvare a fost solicitat în această seară în municipiul Iași după ce mai mulți tineri au observat un bărbat care s-ar fi prăbușit, pur și simplu, în fața gării.
La locul indicat s-a deplasat de urgență un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, constatându-se că bărbatul a suferit un traumatism craniocerebral deschis, fiind găsit în stare de inconștiență.
După ce a fost stabilizat, bărbatul a fost preluat de către echipajul medical și transportat la spital.
A fost prezent și un echipaj de poliție.