Trei tineri pot fi considerați eroi după ce au reușit să salveze o persoană căzută în Bahlui.

Din imaginile postate pe o rețea de socializare, se poate observa că persoana respectivă plutea pe luciul apei în momentul în care cei trei tineri și-au unit forțele și au reușit să o scoată la suprafață.

“Aseară, ora 20 aproximativ, pacienta F. G. văzută pe 30/04 la UPU a Spitalului” Sf. Spiridon”, diagnosticată cu infecție urinară a ajuns la noi după cădere accidentală în Bahlui, în timp ce mergea spre Spitalul “Parhon” declarativ.
A fost adusă conștientă, cooperantă, cu temperatura corporală de 34,8, ușor dezorientată. A ieșit pozitivă la testele de opiacee, însă neagă orice medicație, cu alcoolemie dar fără modificări patologice.
A fost dirijată către Spitalul de Neurochirurgie și către Spitalul de Psihiatrie”, a declarat Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.

Și reprezentanții IPJ Iași au transmis un punct de vedere cu privire la incident.

“La data de 01 mai a.c., polițiștii ieșeni au fost sesizați despre faptul că o persoană care se deplasa pe marginea râului Bahlui, din mun. Iași, a căzut.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că aceasta s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut în apă, mai multe persoane ajutând-o să iasă.

A fost solicitat un echipaj medical la fața locului”, a transmis purtătorul de cuvânt IPJ Iași.

Sursa: Meta Ionel S.