Minunile există și când vine vorba de animale! Văcuța gestantă, maltratată de o vecină care, cel mai probabil are nevoie urgentă de un consult psihiatric, și-a adus pe lume puiul deși rănile suferite erau extrem de grave, fiind la un pas de a muri.

Cu îngrijire din partea stăpânului ei și a medicului veterinar, văcuța a reușit supraviețuiască și își îngrijește acum vițelul. Iată cum, chiar și într-o asemenea stare, mama rămâne mamă. Cuvintele sunt de prisos iar imaginile puse la dispoziție de către stăpânul văcuței sunt emoționante. Totuși, pericolul nu a trecut și este posibil necesite o intervenție chirurgicală pentru a rezolva una dintre plăgi.

“Cu ajutorul veterinarului, am hotarat declansarea fătării, si spre bucuria mea s-a reusit cu eforturi, multa suferinta din cauza gravelor rani provocate de catre cel care a maltratat-o si multă durere a vacutei, aducerea pe lume a vitelului-viu, ramanand cu speranta ca vor fi bine”, ne-a scris stapanul vacii din Belcesti.

Reamintim ca, in urma cu cateva zile, o vacă gestantă a fost mutilată de o femeie din comuna Belcești, județul Iași. Potrivit stăpânului, vaca se afla pe câmp, la păscut, când un vecin a luat-o și a băgat-o în grajd, acolo unde a bătut-o cu bestialitate, provocându-i mai multe tăieturi adânci.

Bietul animal s-a târât cum a putut înapoi spre țarcul unde păștea, lăsând o dâră de sânge în urmă. Vaca era gestantă în 9 luni.

Se pare individa sau indivizii respectivi au mai multe astfel de fapte de violență la activ, tot cu vaci: una ar fi fost omorâtă în pădure în urmă cu 2 ani iar o altă vacă ar fi fost tăiată, tot în perioada gestației, în zona ugerului. Politistii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *