Într-o zi atât de frumoasă de weekend, când toți ieșenii se relaxează, puțină politichie de Bahlui nu strică. Și cum politichia e la fel de previzibilă precum un elefant într-un magazin cu porțelanuri, spunem degrabă ce se mai aude pe lângă uși.

Cică vineri a fost mare zarvă la partidoiul galben pentru unora nu le-a ieșit deloc pasența. Mai exact, se pare noul vice, numaidecât ușchit de la USR, nu a fost primit așa cum se cuvine în rândul galbenilor spre marea dezamăgire a nașului său, stimabilul geamăn rămas pe meleagurile mioritice. Cum-necum, galbenii nu au ridicat mâna și vicele a rămas de turmă. La drept vorbind, nici nu e de mirare având în vedere la momentul plecării din partidoi, multe uși au fost trântite și multe cuvinte interzise minorilor au fost rostite.

Și totuși…lucrurile ar sta total diferit față de cum se arată la prima vedere, iar dacăprofețiilemarilor sforari-vorba breaslei-se vor adeveri așa cum spuneau încă de acum 4 ani, atunci  nașul și finul vor fi din nou umăr la umăr, iar finul va sta tot pe post de vice și în mandatul următor.

Iar dacă întrebați de ce…eheeeei, lucrurile sunt ceva mai complicate dar se spune dacă actualul șef de la Roznovanu ar avea oarece necazuri, cineva trebuie îi poată ține rapid locul. Și cine fie acela, altul decât finul?

Ei, vedeți c-ați înțeles mișcarea?!