Sute de persoane, printre care foarte mulți copii, au fost prezente ieri la activitățile premergătoare Zilei Poliției Române, marcată la dată de 25 martie. Cu toate că vremea nu a fost prea prietenoasă, cei mici au fost foarte încântați de autospecialele IPJ Iași, printre care și o motocicletă, prezente pe platoul din față Palatului Culturii.
Activitățile au continuat în zona Atrium, acolo unde au fost prezenți polițiștii de la Criminalistică, agenții de la Serviciul Acțiuni Speciale, polițiștii rutieri și de la ordine publică. Dacă cei de la Criminalistică au bucurat copiii cu câte un breloc cu amprenta fiecăruia, polițiștii rutieri și de la ordine publică au dăruit copiilor yo-yo personalizate și le-au predat lecții importante cu privire la siguranță pe stradă, reguli de circulație/traversarea în siguranță.
Nu au putut lipsi agenții “speciali” precum Toy, Sasha și tânărul Ben, câinii–polițiști și partenerii de baza ai agenților SAS. Toy, veteranul de la SAS, își merită din plin statutul de vedetă prin câinii–polițiști, participând cu entuaziasm la demostratii deși are deja 9 ani, vârstă înaintată pentru un câine–polițist, în timp ce Sasha a fost o adevărată dovadă de forță și determinare. Ben, tânărul urmaș al lui Toy a fost și el la înălțime la demonstrații, fiind dornic să primească atenția publicului.
De altfel, agentul SAS care îi are în grijă pe cei doi și, totodată, partenerul de misiuni pentru Toy și Ben, a ținut să precizeze celor prezenți cât de importantă este relația dintre el și cei doi câini care au beneficiat de luni de zile de pregătire specifică înainte de a participa la misiunile din cadrul IPJ Iași. Extrapolând, agentul SAS a explicat că patrupedele sunt cei mai buni prieteni ai oamenilor, iar abandonul și maltratarea acestora nu mai că sunt gesturi inumane dar sunt și pedepsite de lege, prin intermediul Poliției Animalelor.
Copiii i-au aplaudat la scenă deschisă pe cei trei câini–polițiști și i-au recompensat cu zâmbete și mângâieri.