Seara trecută, în jurul orei 23:23, jandarmii au fost sesizați prin apel 112, cu privire la existența unui urs care se deplasează în zona Gării din Municipiul Fălticeni.
Cu sprijinul colegilor pompieri și polițiști, jandarmii au procedat la alungarea exemplarului de urs brun, prin intermediul semnalelor acustice și luminoase. Totodată, aceștia au acordat o atenție sporită trecătorilor, îndrumându-i să păstreze distanța față de animal, să nu încerce să îl hrănească sau să se fotografieze cu acesta.
Ursul a fost observat în mai multe puncte cheie din Municipiul Fălticeni și în final, i s-a pierdut urma în zona străzii Broșteni, pe un câmp cu vegetație înaltă.
Jandarmii din cadrul Detașamentului Fălticeni au continuat activitățile de patrulare și căutare pe tot parcursul nopții, însă animalul sălbatic nu și-a mai făcut apariția în zonă.