Experiență neplăcută pentru un turist aflat la prima sa drumeție în zona montană. S-a alăturat unui grup condus de un așa-zis ghid montan ce își face reclamă pe rețelele de socializare, a plătit o sumă de bani și au pornit la drum, pe traseul Gara Azuga-Cabana Diham. La un moment dat, grupul s-a abătut de la traseul marcat și a continuat ascensiunea pe firul văii, care la un moment dat prezintă o pantă destul de abruptă.

Turistul, fiind la prima experiență montană, nu a mai putut înainta, fiind epuizat fizic. Este revoltător faptul că, așa-zisul ghid, a luat hotărârea să continue drumeția cu grupul, părăsindu-si pur și simplu clientul în pădure. Acesta, îngrozit, a sunat la Dispeceratul Național Salvamont, iar salvatorii montani de la formația județeană Azuga l-au recuperat și l-au coborât până în Gara Azuga.