La data de 18 decembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 23 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.
Măsura a fost luată după ce a fost prins în flagrant, în municipiul Iași, în timp ce deținea în scopul comercializării cantitatea de aproximativ 20 grame canabis, drog de risc și 15 timbre LSD, drog de mare risc.
Ulterior, pe parcursul percheziției domiciliare au fost identificate și ridicate alte 21 de timbre Lysergide (LSD) drog de mare risc, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
