Un grav accident rutier s-a petrecut în această dimineață în județul Iași, localitatea Maxut. Potrivit șefei UPU SMURD Iași, este vorba despre un autoturism care a intrat într-un cap de pod.

În urma impactului violent, a rezultat o singură victimă, un bărbat de 21 ani, șoferul autoturismului, care nu purta centură de siguranță.

Tânărul fost găsit de echipele de salvare conștient, proiectat pe scaunul din dreapta față, încarcerat, cu traumatism abdominal și bazin. A fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului “Sf. Spiridon” din Iași, fiind dus la sala de operații.

“Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și vătămare corporală din culpă.
Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că în noaptea de 10 spre 11 decembrie a.c., un tânăr de 20 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, în comuna Deleni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un capăt de pod.
În urma impactului, tânărul a fost rănit.
Tânărul de 20 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt”, au transmis reprezentanții.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *