Un oraș cu o populație de nici 20.000 de locuitori și o suprafață aproape egală cu cea a cartierului Alexandru cel Bun dă clasă Iașului când vine vorba despre investiții! Este vorba despre Târgu Neamț, un oraș mic situat la poalele Cetății Neamțului dar care va inaugura în curând un amfiteatru în aer liber, spații de recreere și un bazin de înot!

Potrivit presei locale, Primăria Târgu Neamț a solicitat și a obținut o finanțare prin fonduri europene pentru realizarea unui amfiteatru, a două terenuri sintetice de sport, amenajarea de spații verzi și piste de biciclete. Amfiteatrul, care va găzdui în curând concertele dedicate Zilelor Cetății Neamțului, este o clădire impunătoare, cu o arhitectură deosebită, concepută pe o structură de lemn ondulat prin procedee specifice, clădire proiectată – că pentru a răsuci cuțitul în rană – de către Gelu Gopșa, un arhitect din Iași. Amfiteatrul este prevăzut cu două scene, cea clasică, în interior, și o altă scenă, pe clădirea amfiteatrului, orientată spre stadion, pentru evenimentele cu public numeros. Valoarea totală a proiectului realizat cu fonduri europene este de 15.812.000 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 15.309.891 lei, iar contribuția din bugetul local este de 502.813 lei.

Nu mai amintim și de Aqua Park-ul din Botoșani sau de ștrandul din Suceava că ne dau lacrimile! Ieșenii pot privi cu invidie doar, pentru că trebuie să se mulțumească cu panseluțe, să se gândească la insulele de colectare a gunoiului la preț de apartament cu două camere și să își dea duhul cărând bagaje prin autobuze până la aeroport și înapoi pentru că sală polivalentă, amfiteatre, bazine de înot ori rute alternative nu vor avea prea curând.

Trist dar la nivel de municipiu ne putem lăuda doar cu prezentări de machete și nici la nivel județean nu stăm mai bine, asta pentru că mari proiecte nu avem, “Institutul Inimii” nu a primit finanțare iar celelalte proiecte finalizate sau în curs de finalizare erau deja începute sau obținuseră finanțare pe timpul precedentei administrații județene.

Până una alta, ieșenilor le “bucură ochiul” fotografiile postate de către aleșii locali, cei ingropați in dosare penale, de prin aeroport, de pe la diferite vizite “de lucru” cu iz de vacanță ori cu floricelele (e drept, frumos colorate) de prin oraș, deoarece pentru relaxare, înot și aer curat trebuie să dea fuga în județele învecinate!

surse: constructiv.ro, zch.ro, ziartarguneamt.ro