Un copil in vârstă de 12 ani este adus de urgență la Iași, la Spitalul de Neurochirurgie, cu elicopterul SMURD. Copilul a fost implicat într-un accident rutier, suferind mai multe traumatisme.

IPJ Neamt: La data de 19 februarie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Doljești.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat din municipiul Roman, conducea un autoturism în localitatea Doljești, ar fi surprins și accidentat un minor, în vârstă de 12 de ani, din aceeași localitate, care se deplasa pe o trotinetă electrică.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea minorului, care a fost transportat la o unitate medicală.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

ISU Neamt: Ca urmare a unei solicitări de la Spitalul Municipal Roman din jurul orei 16:45, un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Roman a acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la aterizarea/ decolarea unui elicopter SMURD pe stadionul Moldova din municipiul Roman. Elicopterul a preluat și transportat un băiat de 12 de ani la Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu” din municipiul Iași”, au anunțat reprezentanții ISU Neamț.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *