Astăzi, la orele 12:09, în urma unei coleziuni dintre doua autoturisme în sat Crăiești, comuna Vârlezi, efective din cadrul ISU Galați au intervenit pentru acordarea primului-ajutor pentru următoarele 3 victime:
-bărbat, 22 de ani cu traumatism de bazin este transportat cu ambulanța tip B (paramedic) Smurd la Spitalul Clinic de Urgență Galați
-femeie 20 de ani, traumatism membru inferior, transportată cu ambulanța tip C (medic) SAJ, la Spitalul Clinic de Urgență Galați
-băiat 11 ani cu traumatism cranian grav, inconștient, intubat, transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Urgență Galați.
Politistii au deschis dosar penal si efectueaza cercetari. Se pare ca accidentul s-a produs pe fondul unei depasiri riscante.
“Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, a rezultat că un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Oancea, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe DN 24D, având direcția de deplasare dinspre municipiul Galați spre municipiul Bârlad, la km 34 + 300 de metri, la efectuarea unei manevre de depășire a unui autovehicul pe care îl preceda, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, moment în care ar fi fost acroșat de un alt autovehicul, al cărui conducător auto, de 22 de ani, din satul Crăiești, se angajase la rândul său în depășire, având aceeași direcție de deplasare.
În urma evenimentului rutier a fost rănit cel de-al doilea conducător auto, o tânără de 20 de ani, dar și un minor, cu vârsta de 11 ani, pentru care a fost solicitat la fața locului elicopterul SMURD, al cărui echipaj medical l-a preluat și transportat la spital.
De asemenea, au fost transportate la spital și celelalte două persoane rănite, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscop, iar rezultatele au fost negative în ambele cazuri”, a transmis IPJ Galati.