Sâmbătă, 20 ianuarie 2024, în jurul orei 16:15, poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe un drum din localitatea Pârcovaci, oraş Hârlău, judeţul Iaşi a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale în care au fost implicate două autovehicule.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că în jurul orelor 16:15, un bărbat, de 37 de ani, din oraşul Hârlău, jud. Iaşi a condus un autoturism pe un drum din localitatea Pârcovaci și pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de trafic, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu o mașină ce era staţionată regulamentar pe partea dreaptă a drumului.

Conducătorul autoturismului a refuzat testarea cu aparatul etilotest, a fost condus la o unitate sanitară din Hârlău, unde în prezenţa personalului medical a refuzat prelevarea de probe biologice.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 din Codul Penal.