Polițiștii și medicii care au mers la domiciliul băiatului au constatat că acesta era mort de mai multe zile.
“Având în vedere informațiile apărute în spațiul public la data de 18 august 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, prin Compartimentul de Relații Publice, este abilitat să comunice următoarele:
La data de 18 august 2024, ora 11:09, politiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au fost sesizați, prin apel S.N.U.A.U 112, de către o femeie din comuna Bogdănești, județul Vaslui, despre faptul că vecinul său, în vârstă de 15 ani, a fost găsit decedat (spânzurat) în curtea locuinței familiei acestuia.
Crezând că este în vizită la un prieten sau la alte rude la care obișnuia să mai meargă, părinții minorului nu au sesizat autoritățile privind dispariția acestuia.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea efectuării expertizei medico-legale.
În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul”, au transmis reprezentantii IPJ Vaslui.
Citește mai mult la: