La data de 18.07.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și supunerea la muncă forțată sau obligatorie.
Din materialul probator administrat în cauză a reieșit că acesta, începând cu anul 2010, a recrutat trei persoane vătămate majore cu dizabilități și prin inducere în eroare cu privire la remunerația pe care urmau să o primească le-a primit și adăpostit la o fermă situată pe raza unei comune din județul Iași, unde, prin constrângere și împotriva voinței lor, le-a exploatat prin supunere la muncă forțată și obligatorie.
Cercetările au stabilit faptul că inculpatul a acționat cu autoritate deplină asupra persoanelor vătămate, acestea fiind abuzate și private de mijloacele de subzistență elementare, de minime condiții de igienă și cazare, fără a fi remunerate pentru munca depusă și supuse la umilințe și agresiuni fizice și psihice.
De asemenea, victimele nu au avut acces la sistemul medical și tratamentele adecvate afecțiunilor de care suferă.
În urma perchezițiilor efectuate au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
Astăzi, a fost sesizat , judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași.
Persoanele vătămate au intrat în managementul de caz al unei organizații nonguvernamentale specializate în asistența victimelor traficului de persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Cazul cumplit al victimelor de la Iași este, din păcate, vârful de iceberg al unui fenomen din ce în ce mai răspândit de transformare a oamenilor în sclavi în mediul rural, de regulă la stâne. Apreciem promptitudinea și eficiența BCCO și DIICOT. Mutilați, înfometați și abuzați peste limitele imaginabile, într-un mediu izolat în care totul concură la imposibilitatea lor de a scăpa din gherele stăpânilor, acești oameni au fost salvați de poliție, iar Navigatorul nostru este acolo pentru ca aceștia să-și recapete condiția de om. Complictățile extinse tacite și indiferența membrilor comunitățlor fac posibile aceste lucruri în zilele noastre. Evident, pe fondul sărăciei și a lipsei de infrastructură pentru persoanele vulnerabile. Exploatarea și sclavia se întâmplă aici și acum. În comunități, între oameni și adesea la vedere.” – Mădălina TURZA, director executiv de țară – Justice and Care Romania.

Justice and Care Romania, prin intermediul navigatorului din Județul Iași, a participat ieri la salvarea a trei victime ale traficului de persoane aflate în stare de sclavie la o stână din Județul Iași de peste 12, 14 și respectiv 17 ani, alături de echipa BCCO Iași. Cele trei victime bărbați erau sechestrate, abuzate, înfometate, bătute și exploatate la stână, iar condițiile de trai în care acestea au fost găsite sunt echivalente cu tortura și degradarea absolută.

Pierduți în mijlocul unui câmp, cei trei bărbați au fost ademenți cu peste 12 ani în urmă să vină să lucreze contra unei sume de bani la paza și îngrijirea animalelor. Aceștia au fost sechestrați, bătuți cu furca, picioarele, ciomagul, supuși la munci grele fără pauză sau hrană, refuzați de la orice sprijin și asistență medicală, când au suferit de diferite boli și torturați atunci când au încercat să evadeze. Tentativele de evadare au fost întoteauna zădărinicite de complictatea implictă sau explicită a diferiților oameni din comunitate care raportau ”stăpânului” încercarea de fugă.

Cu un trecut dramatic și familii inexistente, victimele sunt în prezent audiate de poliție și DIICOT, iar Justice and Care România și-a pus la dispoziție sprijinul direct pe toate palierele de reabilitare: asistență directă, servicii medicale, igienizare, identificare cazare, asigurare mijloace de comunicație, servicii se sprijin și consiliere. De asemenea, navigatorul Justice and Care însoțește, ca de fiecare dată, victimele la audierile de la poliție pentru sprijin emoțional și facilitarea dialogului cu organele de aplicare a legii, grație deschiderii BCCO Iași, care a creat un model de bună practică din perspectiva abordării orientate pe victimă.

error: Content is protected