În această noapte, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al județului Bacău au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în comuna Gura Văii, sat Gura Văii.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, precum și forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la o locuință, pe o suprafață de aproximativ 40 mp fără risc de propagare la vecinătăți.
Din păcate, în urma evenimentului au rezultat două victime, o persoană de sex masculin în vârstă de aproximativ 45 de ani și o persoană de sex feminin în vârstă de aproximativ 43 de ani, ambele carbonizate.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind coș de fum sau burlan deteriorat.
ISU Bacău reamintește cetățenilor importanța verificării periodice a coșurilor de fum și a instalațiilor de evacuare a fumului, pentru prevenirea unor astfel de evenimente tragice.