La data de 30 septembrie a.c., polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Ciurea au reținut, pentru 24 de ore, trei bărbați de 19, 20 și 33 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în noaptea de 17 septembrie a.c., aceștia ar fi pătruns într-un bloc de apartamente, din comuna Ciurea, ce se află în stadiul de construcție, de unde ar fi sustras din 24 de apartamente cablurile electrice trifazice aferente prizelor, becurilor, o parte din acestea fiind rupte în pereți sau aruncate pe jos, iar dintr-o anexă, prin tăierea lacătului de siguranță, ar fi sustras robinete de calorifer, distribuitoare de căldură, o autofiletantă, precum și alte bunuri folosite la construcția blocului, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 80.000 de lei.
Ulterior, la data de 21 septembrie a.c., aceștia ar fi pătruns, fără drept, pe un teren din comuna Ciurea, de unde ar fi sustras patru televizoare și o plită electrică, cauzând distrugeri la nivelul a două geamuri de acces și a unei uși de acces din baia imobilului, cauzând un prejudiciu de aproximativ 18.452 de lei.
La data de 30 septembrie a.c., polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Ciurea au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Popricani, la una dintre persoanele bănuite de săvârșirea faptei, ocazie cu care au fost identificate și recuperate parțial (în proporție de 90%) bunurile sustrase, prejudiciul creat fiind de aproximativ 100.000 de lei.
La data de 1 octombrie a.c., aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, astfel că instanța a dispus luarea măsurii arestării preventive a acestora, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Iași, ai Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani, ai Serviciului Criminalistic, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași.