Știm cât de mult le place celor mici să își pună imaginația la lucru și să facă noi activități. Când weekend-ul bate la ușă, la Iulius Mall Iași, energia lor este în prim-plan. Copiii sunt așteptați, sâmbătă și duminică, la un spectacol de teatru educativ și la un atelier de creație, unde își vor personaliza propriul tricou.
Poate un gest mic al unui copil să schimbe lumea? Cei mici vor afla răspunsul la „Micii Ecologiști”, spectacolul pregătit de Compania Teatrală ZUM ZUM, care îi așteaptă să descopere, prin personaje îndrăgite și întâmplări cu tâlc, cât de mult contează grija pentru natură și pentru prietenii din jur. Evenimentul are loc sâmbătă, 27 iunie, de la ora 11:00, la etajul 1, în zona 5 to go. Accesul este gratuit.
Un tricou alb, câteva culori și multă imaginație, atât le trebuie celor mici ca să îl transforme într-o creație unică. Duminica aceasta, la atelierul de design, copiii își vor transforma tricoul într-o piesă unică, colorată și plină de personalitate. Activitatea începe la ora 11:00, în aceeași zonă, iar înscrierile se fac printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook a Iulius Mall Iași. Locurile sunt limitate, așa că grăbește-te să ocupi un loc pentru cel mic.
Duminicile capătă un alt ritm la Iulius Mall Iași, cu relaxare și mai multe beneficii. Orice bilet la film la Cinema City îți aduce, duminica, mai multe avantaje: un cec cadou de 50 de lei, oferta 1+1 o oră gratuită la locul de joacă Prietenii Hazlii și promoția 1+1 la toate produsele de tip Ice Tea cu perle de la Jay Bubble Tea.
Dacă vrei să îți reînnoiești garderoba pentru vacanță, cu haine, accesorii noi sau produse de beauty la prețuri avantajoase, acum este momentul potrivit pentru că a început Summer Sale la Iulius Mall Iași. În această perioadă te bucuri de reduceri de până la 80% la brandurile tale preferate. Consultă catalogul online pentru o sesiune de shopping cât mai plăcută și eficientă.