La data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au fost sesizați cu privire la faptul că în municipiul Iași a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omenești.
Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că un bărbat de 63 de ani, în timp ce ar fi condus o autoutilitară, în municipiul Iași, ar fi surpins și accidentat un bărbat, care ar fi fost angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
În urma impactului, pietonul a decedat.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, șoferul a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultând indicii cu privire la posibila prezență în organism a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, se continua cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt.