Masa de aer incarcata cu praf saharian despre care s-a spus ca va traversa Romania a ajuns si la Iasi. Inca de la primele ore, iesenii au putut observa ca pe masinile lor s-a depus un strat de praf rosiatic. Totusi, expertii spun ca avand in vedere ca a plouat, praful depus nu pune probleme de sanatate.
“Așa cum a prognozat și Administrația Națională de Meteorologie, țara noastră este traversată de o masă de aer încărcată cu praf saharian. Din fericire, de această dată, faptul că s-au înregistrat și precipitații, acest praf s-a depus sub formă umedă la sol și în acest fel nu au mai apărut particulele în suspensie PM10 și PM2,5 pe care noi ar fi trebuit să le respirăm, deci am respirat un aer curat. Dar într-adevăr creează un disconfort vizual, dacă vreți, depunerea lui pe toate suprafețele, inclusiv pe mașini și pe vegetație, așa cum s-a văzut. Este un fenomen pe care îl întâlnim destul de des în ultima perioadă dar în funcție de condițiile meteo, poate influența sau nu calitatea aerului pe care îl respirăm. De data aceasta, chiar a fost benefică ploaia și l-a depus la sol”, a declarat Galea Temneanu, director APM Iasi.
Particulele de praf saharian au fost transportate către România de la inaltime mare, iar faptul ca au fost precipitatii, a ajutat ca acestea sa se depuna imediat la sol.
“De obicei înălțimile sunt mari, depinde și de condiții, nu ar trebui să ne afecteze dacă condițiile meteo sunt favorabile, decât o nebulozitate a luminii solare sau mai degrabă un ecran pentru lumina solară. În anumite condiții, ele pot ajunge la sol, fie depunere uscată sau depunere umedă, cum a fost de data aceasta. E un fenomen natural, soluția este să fim avertizați, eventual, dacă nu sunt condiții meteo favorabile pentru a spăla atmosfera, putem să folosim eventual măștile sau să evităm ieșirile și activitățile în aer liber pe perioada cât se manifestă acest transport de praf saharian”, a mai declarat Galea Temneanu, directorul APM Iasi.
Foto: INFO Trafic