Membrii PNL, cei care i-au făcut campanie lui Costel Alexe, au ajuns se milogească fie ascultați. Sătui fie ignorați, aceștia sunt tot mai nemulțumiți de faptul că s-a produs o ruptură imensă între membrii “afiliați” Consiliului Județean și care “pupă inelul” șefului de județ și restul-respectiv membrii/consilierii din comunele județului, cei din urmă ajungând își strige problemele public, pe rețelele de socializare sau chiar pe grupul intern PNL Iași. Dureros este faptul tocmai consilierii din comune sunt cei care au “tras” greul pentru ca Alexe fie ales a doua oară la cârma județului. Chiar și așa, o fac degeaba pentru la Consiliul Județean Iași se merge pe principiul “câinii latră, caravana trece”. Nici o reacție, nici un cuvânt, lăsăm așa se uită.

Ieri seară, unul dintre membrii vechi PNL Iași a lansat un apel către Costel Alexe, în speranța acesta va ține cont de problemele cu care se confruntă cetățenii din comuna Costești, acolo unde drumul nu este asfaltat de 10 ani. Consilierul a postat mesajul de mai jos atât pe pagina personală cât și pe grupul intern PNL sperând astfel se vor lua măsuri pentru ca cetățenii nu mai înoate în noroi. Așa cum explică în postare, nici măcar ambulanțele nu pot ajunge la pacienți.

“Stimate domnule Președinte Costel Alexe,

În comuna Costești există drumul principal de la podul mare peste pârâu și până la biserică și încă o arteră principală care duce în deal care nu este asfaltat de 10 ani. Înotăm prin noroi, mai punem piatră, iar se afundă piatra, iar noroi. Rupem mașinile în două sau lăsăm mașinile la pod, și mergem pe jos 3 km. Primarul Doaca Aurel este la PSD, bani nu are că este mică comuna. Și cum PSD nu mai este la președinția CJ de 10 ani, ținem oamenii în Evul mediu pentru că PSD și PNL au răfuieli partinice? Oamenii sunt chinuiți, dar noi când plătim taxe și impozite plătim la PSD sau la PNL sau la județul Iași? V-am sesizat. rugăm după Paști să dați ordin să fie asfaltată și acea bucată de drum prin mijlocul comunei Costești. Voi lăsa mașina la pod și voi merge la Paști la mama mea de 86 de ani, unde nici salvarea nu poate ajunge din cauza craterelor. Ne vom gândi la decizia ce trebuie să o luați după Paști. Îi voi spune Primarului Doaca Aurel că veți face treabă și în comuna noastră”, este mesajul postat de către Teodor Bivol, președinte de organizație de cartier.

La scurt timp după ce a postat, președintele de organizație de cartier a șters mesajele semn a fost tras de mânecă, cel mai probabil, de vreun apropiat de-al lui Costel Alexe, nu cumva îl supere pe șeful de județ și îi strice sărbătorile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected