Carambol pe autostradă A1, la km 50, sensul București – Pitești, în dreptul localității Corbii Mari, în această după amiază.
Din informațiile preliminare, în eveniment sunt implicate 3 autotrenuri și 7 autoturisme.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului Dâmbovița a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
De la ISU Dâmbovița au fost alocate 1 mașină de stingere, 3 echipaje de descarcerare, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 10 ambulanțe SMURD și 3 ambulanțe SAJ.
Totodată, în sprijin acționează și ISU București-Ilfov cu 2 ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic.
La fața locului a fost alocat și un elicopter SMURD de la nivelul Inspectoratului General de Aviație al MAI.
În accidentul rutier au fost implicate 10 persoane, dintre care 5 victime, dintre care 1 persoana decedată, un minor în vârstă de aproximativ 10 ani și alte 4 persoane transportate la spital.
Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat la ora 16:30.