Jean Claude Van Damme ar fi fost reclamat la DIICOT, a anunțat cunoscutul avocat Cuculis. Se pare actorul ar fi avut legături cu “guru” Morel Bolea, cel care deține agenția de modelling Kasta Morelli. Morel Bolea a mai avut probleme cu legea, fiind acuzat de viol dar a scăpat doar pentru fapta s-a prescris, i-ar fi “oferit” actorului minore, pentru servicii sexuale. DIICOT a confirmat faptul a fost înaintată o plângere în acest sens însă, potrivit legii, nu au fost făcute publice date referitoare la identitatea persoanelor împotriva cărora a fost făcută plângerea.
“Dosarul penal gestionat de DIICOT Iași în legătură cu o posibilă rețea de trafic de minori și trafic de persoane, patronată de către guru Morel Bolea, scoate la iveală implicații internaționale cu idolii copilăriei noastre.
Jan Claude Van Damme ESTE acuzat că ar fi beneficiat de servicii sexuale concomitente cu un număr de cinci fete românce ce se aflau într-o stare de vulnerabilitate ,cu suspiciunea că acestea ar fi fost exploatate în sensul articolului 182 din Codul penal.

Declarația nu este făcută de către oricine ci chiar de către una dintre fetele care ar fi participat la momentele în care fetele erau dăruite lui Jan Claude Van Damme. Scenele se petreceau la Cannes iar fapta de care este acuzat Van Damme se referă la apelarea la serviciile unei persoane despre care se cunoaște că este exploatată.

Această cunoaștere este destul de lesne de a fi dovedită având în vedere că se arată cu subiect și predicat cine și cum le coordona iar la aceste scene în mod evident era prezent și Jean Claude Van Damme.
Sesizarea este făcută pe baza unor declarații de martor ocular în legătură cu cetățenii români ceea ce conferă competența parchetelor din România cu încuviințarea Parchetului General”, a transmis av. Cuculis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *