La data de 22 mai 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au efectuat 9 percheziții domiciliare pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, membrii acestuia fiind bănuiți de comiterea infracțiunilor de camătă, trafic de droguri de mare risc, introducere în țară de droguri de mare risc și instigare la mărturie mincinoasă.

Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu anul 2018, în municipiul Iași, unul dintre bănuiți ar fi inițiat și constituit, împreună cu alți doi bărbați, un grup infracțional organizat ce ar fi fost specializat în oferirea de împrumuturi cu o dobândă cuprinsă între 25% și 100%.

Procedând în această modalitate, membrii grupului infracțional organizat ar fi împrumutat peste 19 persoane și ar fi obținut astfel beneficii financiare importante.

În sarcina liderului grupului infracțional organizat s-a reținut și faptul că, în perioada 1 noiembrie 2022 și până în prezent, ar fi comercializat droguri de mare risc, precum ecstasy, cocaină și 3-CMC, în municipiul Iași.

De asemenea, acesta ar fi instigat trei dintre martori să facă afirmaţii mincinoase ori să nu spună tot ce ar fi ştiut în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care urmau să fie întrebați.

În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de mare risc, alți doi bărbați sunt cercetați pentru aprovizionarea constantă a liderului grupării infracționale cu droguri de mare risc, în urma percheziției domiciliare efectuate la unul dintre aceștia fiind descoperite 32 de grame de cocaină, cantitate expediată prin intermediul unui colet din Olanda.

Totodată, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate sume de bani, documente privind evidența operațiunilor de cămătărie și diferite cantități de droguri de mare risc (cocaină și ecstasy).

Cei 5 bărbați au fost prezentați procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Iași, care a dispus măsura reținerii acestora.

În cursul zilei de astăzi, 23 mai a.c., a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă a celor 5 bărbați.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor Iași, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași și ai Grupării de Jandarmi Mobilă ,,Alexandru cel Bun” Bacău.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.