Endava își consolidează prezența în Palas Iași prin extinderea birourilor la 5.500 mp, pentru a răspunde nevoilor unei echipe aflate în continuă expansiune
Endava, companie britanică de consultanță IT și servicii software, își continuă strategia de dezvoltare în România prin extinderea spațiului de birouri din Iași. Compania a închiriat suplimentar 2.400 de metri…
Un bărbat a fost găsit decedat lângă un bloc din municipiul Iași
În după amiaza zilei de 01 septembrie a.c., în jurul orei 18.50, polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Iași au fost sesizați prin apel S.N.U.A.U. 112 cu privire la…
Susținere doar de ochii lumii! Ce a însemnat, de fapt, vizita “pe neve” a șefului de la Capitală
Nici nu s-a “răcit” bine treaba cu vizita premierului la Iași că au și apărut primele “dovezi” ale “susținerii” pe care chipurile o arată Iașului. Vizită de care ne puteam…
Lucian Rusu, senator de Iași, a pierdut funcția de vicepreședinte al Senatului
Astăzi au fost anunțate schimbări în conducerea Parlamentului României. Vicepreședinții de la Camera Deputaților și de la Senat au fost schimbați din funcție. Este vorba despre Raluca Țurcan, care a…
Video/Exclusiv Doi copii au fost răniți în timp ce “zburau” cu trotinetele electrice
In jurul orei 15:00, un apel la numărul unic de urgență 112 anunța un accident rutier petrecut în zona Ciric in care au fost implicate două persoane minore. Din primele…
Un bărbat cu arsuri pe aproape tot corpul va fi adus cu elicopterul SMURD la Iași
Misiune de urgență a elicopterului SMURD care va aduce la Iași un bărbat aflat în stare gravă după ce a suferit arsuri. Potrivit șefei UPU SMURD Iași, este vorba despre…
Un ieșean a fost rănit în urma unui accident produs de un tânăr beat. Cel din urmă a fugit de la locul evenimentului rutier
În noaptea de 31 august a.c., în jurul orei 02:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN2, în afara…
Crimă sau sinucidere? Locatari alertați după ce au văzut sângele victimei la intrarea în locuință
Un bărbat despre care se presupune că ar fi fost angajat al Penitenciarului din Iași a fost găsit decedat în locuință. Vecinii au fost alertați de faptul că se observau…
O ambulanță de la SAJ Iași a fost implicată într-un accident rutier
Un accident rutier a avut loc în jurul orei 10, in această dimineață, in municipiul Iași, zona Petru Poni. Din primele informații, în coliziune au fost implicate două autoturisme și…
Tânăr decedat în urma unui accident cu o motocicletă
In jurul orelor 11:00, in localitatea Vadu Vejei din comuna Țibana a avut loc un accident rutier in urma căruia a rezultat o victimă care se afla pe un motocross.…