ISU Iași: În cursul zilei de astăzi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași a fost solicitat să intervină în urma unui accident rutier produs în municipiul Iași, pe strada Libertății, în care au fost implicate două autoturisme.
La locul solicitării s-au deplasat:
• autospecială de intervenție și stingere cu modul de descarcerare din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, cu 5 subofițeri;
• un echipaj tip B din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
În urma impactului a rezultat o singură victimă, o femeie însărcinată (aproximativ 34 de săptămâni), care se afla în stare conștientă, neîncarcerată. Echipajul medical i-a acordat primul ajutor calificat, constatând ca femeia suferise mai multe contuzii toracice, cu suspiciune de fracturi costale și posibil pneumotorax.
Victima a fost preluată de ambulanța SAJ și transportată la spital, pentru investigații suplimentare, monitorizarea sarcinii și tratament de specialitate.

IPJ Iași: La data de 19 mai a.c., în jurul orei 11.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au fost sesizați cu privire la faptul că, în municipiul Iași, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omeneşti.

Din cercetările efectuate, s-a constatat faptul că o tânără, de 25 de ani ar fi condus un autoturism, în municipiul Iași, iar într-o intersecție ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani.

În urma accidentului, tânăra a fost rănită.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected