Începând de astăzi, 31 martie, România a devenit stat membru Schengen. Astfel, controalele la frontierele aeriene și maritime se elimină.

În acest context, a fost simplificat mecanismul de verificare în teren sau în cadrul activităților zilnice, a forțelor de ordine.

Astfel, polițiștii au fost dotați cu dispozitive de verificare mobile, precum telefoane sau tablete.

Aceste dispozitive realizează verificările unei persoane sau a unui autovehicul prin scanarea unui act de identitate sau prin introducerea numărului de înmatriculare al vehiculului.

Aplicația eDAC dezvoltată special în acest sens, realizează rapid interogarea bazelor de date, reducând în mod substanțial timpul alocat procedurilor privind stabilirea identității persoanelor sau a stării legale a autovehiculelor.

În condițiile în care cel verificat figurează cu anumite interdicții, de exemplu, pot fi persoane care nu au voie sa iasă din România, persoane care sunt urmărite judiciar, persoane care sunt dispărute, sunt urmate procedurile legale stabilite pentru fiecare situație în parte.

În cazul lipsei vreunui document de identificare, informațiile se pot introduce și manual, rezultatul fiind afișat cu aceeași rapiditate.