Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Iași intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit de pe strada Mizil. La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA), cu echipajele aferente.

Incendiul se manifestă generalizat la întreaga locuință, pe o suprafață de aproximativ 70 mp. Dispozitivul de intervenție este suplimentat cu o autospecială de stingere și cinci pompieri militari. Intervenția este în desfășurare.

Măsuri de prevenire: Verificați periodic instalațiile electrice și de încălzire, nu suprasolicitați prizele și nu lăsați nesupravegheate aparatele de gătit sau alte surse de căldură. Montați detectoare de fum și păstrați libere căile de evacuare. Dacă observați un incendiu, evacuați locuința și apelați 112.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected