În jurul orei 15.20, Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat despre producerea unui incendiu generalizat la o casă de locuit, fără victime, în localitatea Balș, comuna Balș.
La locul solicitării s-a deplasat Detașamentul de Pompieri Târgu Frumos cu autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă, un echipaj de primă intervenție și echipajul de prim ajutor calificat.
La sosirea echipajelor de intervenție la locul solicitării incendiul se manifesta generalizat la casa de locuit pe o suprafață de aproximativ 50 de mp și anexa acestuia pe o suprafață de aproximativ 20 de mp.
Pompierii au localizat incendiul imediat.
La fața locului o femeie (proprietara) și cei doi copiii (minori) ai acesteia au fost asistați medical de către echipajul de prim ajutor calificat.
În urma evaluării medicale la fața locului nu a fost necesară deplasarea la spital a vreunei persoane.
În urma incendiului au ars acoperișul și bunurile din casă și o parte a anexei gospodărești.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric al unui cablu electric defect.