Aproape 50 de studenți, cadre didactice și medici de la Universitatea Științele Vieții Iași trebuie să efectueze tratament profilactic antirabic după ce au intrat în contact cu un animal despre care se crede că ar fi murit de rabie.

Este vorba despre o căprioară găsită de către pompieri și care prezenta mai multe plăgi mușcate. Animalul a fost dus luni la spitalul universității, acolo unde a și murit, in cursul zilei de ieri, 25 iunie 2025. Ulterior s-a ridicat suspiciunea de rabie. Toate persoanele care au intrat în contact cu animalul, inclusiv pompierii, trebuie să se vaccineze.

“Am trimis o listă la DSV, se iau măsuri, vor merge la vaccinare antirabică. Sunt aproape 50 de persoane. Animalul a murit ieri la noi și l-am trimis la DSV, este un animal sălbatic. Sunt suspiciuni dar nu sunt confirmate, am luat măsuri din timp, nu am așteptat confirmare de la București, probabil probele vor merge la DSV București și de acolo primim un buletin oficial. Dar deja am trimis persoane la centrul de vaccinare să se vaccineze. Sunt și cadre didactice, medici, toate persoanele care au intrat în contact. Animalul a fost adus de un departament de pompieri, este vorba despre o căprioară găsită mușcată, cu plăgi mușcate. Luni a ajuns la noi pentru a fi salvată”, a declarat Prof.univ.dr. Sorin Aurelian Paşca, prodecan al Facultății de Medicină Veterinară.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected