În urmă cu puțin timp, ISU Galați a fost alertat cu privire la producerea unui incendiu la o locuință din Piscu. În acest moment, la fața locului sunt implicate 2 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului. Din primele date, exista o victimă, căreia i se acorda îngrijiri medicale la fața locului de către echipajul SMURD, respectiv proprietarul casei, un barbat în vârstă de aproximativ 70 de ani cu arsuri.
Dispozitivul a fost suplimentat de încă o autospecială de stingere de la Secția de pompieri Galați.
Totodată, misiunea pompierilor este îngreunată în acest moment de explozia unei butelii din interiorul spațiului cuprins de flăcări.
Victima este transportată la Spitalul Clinic Judetean Galați, cooperantă cu arsuri pe membrele superioare și față.
