La data de 23 august a.c., în jurul orei 12:40, în timp ce o autospecială din cadrul Secției de Poliție Rurală Români se deplasa pe DJ 158 în localitatea Siliștea, a fost implicată într-un eveniment rutier.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că,în timp ce un biciclist în vârstă de 71 de ani, din localitatea Siliștea, se deplasa pe DJ 158 în localitatea Siliștea, pe partea stângă a carosabilului, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers, efectuând manevra de viraj la dreapta, moment în care a acroșat o autospecială de poliție care se deplasa regulamentar.
Conducătorul autospecialei, în încercarea de a evita impactul, a virat dreapta, intrând în coliziune cu un cap de pod.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea biciclistului, care a fost preluat și transportat la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale.