Mama și cele două fetițe din accidentul de ieri, din apropiere de Târgu Frumos, se află în continuare în spital iar veștile nu sunt deloc bine. In timp ce mama se află la Spitalul “Sf. Spiridon” și a fost supusă unei intervenții chirurgicale seara trecută, fetițele de 8 și 12 ani sunt la Spitalul de Copii.

“Ambele fete sunt internate în ATI în spitalul nostru cu politraumă, protezate respirator, cu stare generală extrem de gravă”, a transmis Dr. Cătălina Ionescu, manager interimar al Spitalului de Copii “Sf. Maria”.

“Postoperator un pic mai stabilă. Rămâne sedată, intubată, ventilată mecanic. Primește transfuzie de sânge”, a transmis Prof. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.

Familia, formată din mama, tatăl și cele două fetițe plecau în vacanță, cu o rulotă atașată la autoturismul condus de către femeie când, într-o curbă periculoasă, rulotă a început să se balanseze. Femeia nu a reușit să mai controleze autoturismul și a intrat în plin într-un camion care circula pe sensul opus. Tatăl celor două fetițe a murit pe loc, iar femeia a suferit mai multe traumatisme dar și arsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected