Situație jenantă astăzi la Prefectura Iași, acolo unde au depus jurământul Luciana Antoci, în calitate de prefect, Felix Guzgă și Marian Șerbescu în calitate de subprefecți. Locurile rezervate celor care conduc inspectoratele au fost ocupate de liderii politici ai celor două partide, în timp ce “gradații” au fost trimiși în spatele sălii, ca la școală!
Este cunscut faptul că Inspectoratul de Poliție, Jandarmeria și Inspectoratul pentru Situații de Urgență se afla sub coordonarea Prefecturii, iar protocolul sau, să o spunem pe șleau, bunul simț îndeamnă ca cei aflați în conducerea instituțiilor menționate ar fi trebuit să se afle alături de prefect și subprefect la depunerea jurământului. Așa s-a procedat de fiecare dată când un nou prefect sau subprefect a depus jurământul. Doar că la Iași, politicienii au senzația că totul li se cuvine, astfel nu ne putem imagina cum lasă bunul simt la ușă de fiecare dată când ies în public.
Atfel, la depunerea jurământului pentru noua conducere a Instituției Prefectului, liderii politici ai celor două partide etern rivale s-au “proptit’ în jurul prefectei, de parcă evenimentul era dedicat PNL sau PSD. Din imaginile de mai jos, puteți observa cum Costel Alexe și Alexandru Muraru (PNL) dar și Bogdan Cojocaru (PSD) au stat la masă lângă noua conducere, cu toate că aceștia nu au, cel puțin teoretic, nici o legătură cu Prefectura.
În același timp, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, colonelul Ionuț-Ciprian Grădinaru, General de Brigadă prin decret prezidențial, șeful Jandarmeriei Iași, Colonelul Cosmin-Florin Chesaru, ori Chestorul Costel Gitlan, Inspector Șef al Inspectoratului de Poliție Județean Iași nu au avut loc, fiind nevoiți să stea “în spatele clasei”, ca la școală. A fost de-a dreptul jenant modul în care politicul și-a bătut pur și simplu joc de instituțiile statului, fără pic de respect față de acestea cum nu există respect nici pentru cetățeni. Mai mult, modul în care s-au desfășurat lucrurile nu face decât să demonstreze ceea ce ar fi trebuit oricum să știm de mult, și anume că pentru politicieni, nimeni și nimic nu e mai presus de ei, legea nu contează, bunul simț și protocolul nu există.
De menționat că la ceremonia de astăzi, sala a fost plină ochi cu PNL-iști care veniseră să o susțină pe Luciana Antoci, cu toate că în ultimul an de zile, liderii de la Consiliul Județean Iași spre exemplu, nu și-au mai făcut simțită prezența împreună nici măcar la evenimente foarte importante precum 1 decembrie, 24 ianuarie etc.
De fapt, de ce să ne mire… era și normal să îi fie alături având în vedere contribuția financiară substanțială pe care Luciana Antoci a făcut-o către PNL înainte de alegeri. Potrivit declarației de avere, ar fi vorba despre aproximativ 40.000 de euro.
Cam “subțire” totuși, pentru un post de prefect. Să mai fi fost și ceva neoficial?