În anotimul călduros, mulți dintre noi de confruntăm cu probleme generate atât de insolație cât și de alimentația mai mult sau mai puțin potrivită. Dacă discutăm despre copiii de vârstă mică, manifestările unei insolații pot fi foarte ușor confundate cu afecțiunile digestive, însă punctul comun ar trebui fie prevenția.

Prezent la Iași în cadrul Zilelor Pediatriei Ieșene, probabil cel mai cunoscut și urmărit pediatru din România, Dr. Mihai Craiu a explicat reporterilor 24iasi care sunt măsurile de prima intervenție în cazul unor situații neplăcute cum sunt insolația și problemele digestive.

“Depinde, în primul rând, de vârsta pacientului, pentru un copil foarte mic sau un preșcolar poate se insoleze chiar dacă stă sub umbrela sau într-o zonă în care nouă ni se pare nu este direct expus razelor solare. Pentru cei mai mari, școlari și adolescenți, regulile sunt cam la adult. Adică ne uităm la apariția unor fenomene neurologice, cu vertij, stare de rău, crampe musculare, uneori chiar cu pierderea posturii-cu cădere, după expunere prelungită direct la acțiunea razelor solare mai ales dacă este capul neacoperit cu ceva”, a explicat Dr. Craiu.

Medicul a precizat , spre deosebire de școlari și adolescenți, la copiii foarte mici insolația poate fi ușor confundată cu o problema digestivă, cum este enterocolita.

“Poate mimeze o afecțiune gastrointestinală, adică prezinte vărsături, greață, uneori poate existe și scaune modificate. Recunoaștem urgența prin evaluarea gradului de dezhidratare pentru un copil foarte mic poate aibă funcțiile vitale puse în pericol numai dacă este și dezhidratat. Dacă este doar supraîncălzit, este suficient îl ducem într-o zonă în care climatizarea rezolva problema și îl dezbrăcam de excesul de haine, eventual facem o băiță hipotermizanta atunci când are o boala acută febrilă. Dardacă este și dezhidratat, trebuie fluide, iar un copil care vărsa și are nevoie de fluide ar trebui ajungă la medic”, a declarat Dr. Mihai Craiu.

Totuși, cum își dau seama părinții dacă micuțul este sau nu dezhidratat?

Părinții ar trebui fie atenți cât timp a trecut de când au schimbat ultima oară pampersul. În mod normal un sugar de vârstă mai mare ar trebui schimbe 5 pamperși pe zi. Dacă a schimbat doar unul și este acuma, ora 6 după amiază și l-a schimbat la masa de dimineață, nu este bine, copilul trebuie ajungă la spital de urgență și aproape în toate scenariile va primi o perfuzie”, a precizat medicul.

Un alt aspect foarte important în cazul insolațiilor sunt arsurile, care, de cele mai multe ori, pot lăsa urme vizibile pe față și coprul copilului, chiar și după vindecare.

În ceea ce privește arsurile solare care pot însoți insolația, la copiii foarte mici trebuie avem grija pentru cicatricile, la fel de mici ca și cum scriem cu un briceag, pot evolueze foarte inestetic. Deci nu improvizăm, trebuie ne sfătuim cu un medic de familie sau un dermatolog pentru uneori este necesar folosim creme care previn apariția cicatricilor sau care previn apariția pigmentării după arsură solară. În rest, fie o vacanță liniștită pentru toți! “, a încheiat Dr. Mihai Craiu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected