In jurul orei 14, pompierii ieșeni au fost anuntati despre un posibil incendiu produs la un apartament situat in in municipiul Iași, pe strada Anton Șesan.
Se deplaseaza 2 autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autoscară pentru salvări de la înălțime și ambulanța TIM.
La sosirea echipajelor de intervenție, la locul solicitării erau degajari de fum pe casa scării. Militarii au pătruns în locuință, iar proprietarii, două persoane, se aflau in stare de conștiență, nefiind intoxicate cu fum. In acest moment, cele două persoane sunt asistate medical de către echipajul medical TIM.
Incendiul este lichidat iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost un vas de gătit uitat pe aragaz.
Din informațiile pe care le dețin reporterii 24iasi, în apartamentul respectiv locuiesc o mamă in vârstă, împreună cu fiul ei. Cel din urmă, fiind sub un tratament care induce somnolență, ar fi uitat o oală pe foc. Un vecin a observat fum pe casa scării și a acționat prompt: a anunțat pompierii și a îndepărtat vasul de pe aragaz.