Drama petrecută noaptea trecută la Botoșani, în care o femeie și-a aruncat de la etaj cei doi copii de 2, respectiv 3 ani, a mobilizat un număr impresionant de forțe de intervenție, printre care și pompieri-alpiniști. Potrivit presei locale, femeia se afla în depresie după un divorț iar in urma gestului necugetat, unul dintre copii a decedat la spital. Cel de-al doilea este in stare gravă, la spital.

“A fost o intervenție la care a trebui să așteptăm un moment prielnic pentru a interveni. Împreună cu colegii mei am stabilit un binom de salvare, am fost tot timpul asigurat și la semnalul inspectorului-șef am intervenit și am reușit să prind persoana. În prima faza, am deschis ușa, am îndepărtat tot mobilierul din cameră, am îndepărtat perdeaua, geamul și am așteptat până la momentul potrivit, când am intervenit. Având în vedere că sunt alpinist de intervenție ieșitul din rapel sau în afara intervențiilor nu a fost o problemă pentru a interveni în astfel de situații. Exista pericolul ca femeia să se arunce înainte de a ajunge la ea, eu am intervenit cât am putut de repede”, a declarat Plt. Adj. Ionuț Honciuc.