Situație fără precedent în localitatea Munteni, comuna Belcești, Iași, acolo unde bunicii și vecinii a doi tineri au împânzit rețelele de socializare în speranța că îi vor găsi pe aceștia, fiind dispăruți împreună cu bebelușul lor în vârstă de numai 3 luni.
Potrivit cunoștințelor, Daniela Teodorescu și Emil Ionuț Stan ar fi părăsit domiciliul împreună cu bebelușul ieri, 5 septembrie, iar persoana care a sesizat este nașa micuțului.
Tinerii ar fi transmis că pleacă la București, la mama lui Ionuț Stan, însă nu au mai ajuns. Nașii celui mic se tem să nu se fi întâmplat o tragedie între timp. Cei doi tineri, în vârstă de 19 respectiv 18 ani, erau cunoscuți pentru că ar fi consumat alcool și droguri. Se pare că tânărul este foarte violent, are nenumărate furturi din magazine la activ iar tânăra mamă, Daniela, neglijează copilul. De altfel, nașa micuțului în vârstă de 3 luni s-a preocupat de situația lor, ajutându-i, împreună cu sătenii, pentru a nu le lipsi nimic. Acum, femeia este foarte ingrijorată și se roagă pentru ca finul ei să fie bine!
“Când s-au mutat în sat, toți ne-am făcut milă și i-am ajutat cu ce am putut: mobilă, covoare, alimente iar eu l-am botezat pe cel mic. Din păcate, copilul este neglijat, la 3 luni are mari probleme cu burtica pentru că nu îl hrănesc, îi dau numai lapte de vacă, rece, direct din frigider, fără să țină cont că la vârsta asta el trebuie să fie hrănit corespunzător, la sân sau cu lapte praf. Au distrus tot ce le-a fost oferit în casa iar banii obținuți la botezul celui mic, de care tot eu m-am ocupat, i-au cheltuit pe băutură și droguri. Mama lui Ionuț, pe care am contactat-o eu, l-a lăsat în grija statului când era mic însă țineau legătură, chiar ea mi-a spus că este violent, fură și se droghează”, a declarat nașa micuțului, Ramona.
În fotografiile pe care cei doi le postează în mediul online, tânărul ține in permanență in mână o țigară care seamănă a fi canabis iar cuțitele sunt și ele nelipsite, alături de gesturile obscene inclusiv când îl ține pe cel mic în brațe.







Așa cum reiese din fotografiile trimise de către vecini, locuința care fusese amenajată prin bunăvoința acestora a fost distrusă.






Fiind vorba despre foști beneficiari DGSAPC, redacția 24iași a luat legătura cu conducerea instituției din județul Iași.
“Din informațiile primite de la SPAS, reiese că cei doi tineri sunt foști beneficiari ai sistemului de protecție ( mama -DGASPC NT si tatăl-sector 2 București) și se aflau de aproximativ o lună, in vizită la bunicii materni ai mamei copilului. Plecarea lor fără o informare prealabilă a rudelor si fără să anunțe destinația către care fac călătoria, a determinat pe bunici să alerteze autoritățile pentru căutarea si evaluarea gradului de risc la care cei doi părinți, expun copilul. Responsabilitatea căutării revine poliției iar evaluarea se va realiza de către DGASPC pe raza căreia vor fi identificați. Situația acestui cuplu cu copil de vârstă mică, nu a fost si nu este in evidențele DGASPC Iași și nici in evidențele SPAS Belcesti”, a transmis Tiberiu Bantaș, purtător de cuvant al DGSAPC Iași.
Inspectoratul de Poliție Iași s-a autosesizat după ce redacția 24iași a solicitat în această dimineață un punct de vedere iar bunicii au fost deja contactați de către oamenii legii, care strâng informații care să îi ajută la găsirea celor trei.
“Cu privire la postarea apărută pe una dintre rețelele sociale, ne-am sesizat din oficiu, fiind dispuse verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis Ciobanu Adina, purtator de cuvant IPJ Iasi.
Redacția 24iasi îi roagă pe cei care pot oferi informații care să ajute la găsirea celor doi tineri împreună cu bebelușul să apeleze numărul unic de urgență 112 sau la cea mai apropiată secție de poliție.
update! În urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași – Biroul Urmăriri și Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău, cu sprijinul polițiștilor din cadrul D.G.P.M.B., persoanele au fost localizate și identificate pe raza municipiului București.