Un accident rutier s-a produs pe DN 28, de pe raza comunei Butea, în zona Trei Iazuri. Sunt 2 autoturime implicate, cu 6 persoane conștiente, din care 2 victime, încarcerate. La locul solicitării acționează o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, o ambulanță de prim ajutor calificat, o autospecială de descarcerare cu modul de acordarea primului ajutor, o ambulanță cu medic de la SAJ Iași. De asemenea, fost trimis în sprijin și echipajul de salvare aeriană.
Cele două victime au fost descarcerate, iar după evaluarea medicala vor fi transportare la spital. O victimă este preluată de către ESA, iar cealaltă de către echipajul SAJ cu medic. Victimele sunt constiente, cu traumatisme toraco-abdominale.
Cele două victime sunt femei, una în vârstă de 69 de ani, cealaltă im vârstă de 78 de ani.