Gabriel și Alexandra sunt tinerii care au ars de vii în tragicul accident de la Panciu. La volan se afla Gabriel, în vârstă de 21 de ani, iar pe scaunul din dreapta se afla Alexandra, în vârstă de 17 ani.

Într-un moment de adrenalină, Gabriel a călcat pedala de accelerație mai tare, iar din cauza vitezei a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat într-o mașină în care se aflau 3 persoane.

În urma impactului, mașina în care se aflau aceștia s-a aprins ca o torță.

IPJ Vrancea:

La data de 16 noiembrie a.c., la ora 23:17, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean Vrancea au fost sesizați prin SNUAU 112 despre un eveniment rutier, pe DN 2L, în Cartier Crucea de Sus din orașul Panciu.

Din primele cercetări, s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Străoane-Panciu, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat in derapaj și a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat in coliziune cu un autoturism, condus de o tânăra, de 21 de ani, din Panciu.

În urma impactului, autoturismul condus de tânăr a luat foc, rezultând decesul șoferului și a pasagerei, de 17 ani, ambele victime fiind găsite carbonizate in autoturism.

În celălalt autoturism au fost identificate trei victime, două dintre acestea fiind rănite ușor, iar cea de a treia fiind rănită grav. Victimele au au fost preluate de echipaje SAJ Vrancea și transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Tânăra șoferiță de 21 de ani a fost testată cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul dosarului penal întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Sursa: Fii Informat Umbrărești

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *