Peste 900 de copii, dintre care 269 de copii din familiile de ucraineni și 631 proveniți din familii defavorizate au fost invitați de Ziua Internaționala a Copilului în Parcul Expoziției, acolo unde au primit pachete cu dulciuri, jocuri și articole de papetărie. Fiecare pachet a avut o valoare de 140 de lei si a fost oferit cu sprijinul Primăriei Iași, prin Direcția de Asistență Socială.
“Sunt copii care fac parte din familii asistate social parțial sau care sunt în grija noastră de mulți ani, familii cu copii numeroși, copii cu părinți plecați în străinătate dar și copii din Ucraina care și anul acesta au fost alături de noi și care, sperăm, ca la anul să fie acasă la ei, ne sunt dragi însă acolo este viața lor și acolo trebuie să continue”, a transmis Mihai Chirica.
Copiii au avut parte de un spectacol de muzică, dans și au primit baloane. Tot astăzi au fost inaugurate oficial și cele două locuri de joacă pentru copii.
“Am vrut să punctăm Ziua Copilului și ne‑am asigurat că fiecare copil primește un balon, ceva dulce. Sunt două parcuri mari, cred că cele mai frumoase din țară. Sunt mai multe posibilități de joacă, chiar și pentru copiii care necesită atenție sporită, însă nu este vorba de un parc exclusiv ci unul care să ne ajute să îi integrăm cât mai bine. Toți copiii suntla fel de frumoși, de deștepți”, a declarat Mihai Chirica pentru 24iași.
Investiția pentru amenajarea și dotarea celor două parcuri a fost una pe măsură: peste 1,2 milioane de lei.
“S‑au adus echipamente de ultimă generație, de asemenea suprafețele au fost acoperite cu materiale care să protejeze genunchii copiilor da avem și o rugăminte: să le păstrăm! În fiecare an, refacem zeci de parcuri însă nu copiii ci adulții, le strică. O să fim și noi mai atenți, la fel și Poliția Locală”, a mai declarat Mihai Chirica.