Femeia care a ajuns la Spitalul “Sf. Spiridon” din Iași cu răni foarte grave după ce a fost mușcată de un câine din rasa Amstaff și-a pierdut un ochi, spun medicii.
“În cursul gărzii de noapte a fost adusă în UPU Sf. Spiridon cu ambulanța, o femeie în varsta de 87 de ani de la domiciliul ei. Ambulanța a fost solicitată pentru că femeia a fost mușcată, de un câine de rasă, la nivelul feței. Prezenta leziuni extrem de importante cu lipsă de substanță la nivelul globului ocular, avulsie de glob ocular cu lipsă de substanță la nivelul obrazului, la nivelul piramidei nazale, cu plăgi atât la cap și față cât și la nivelul mâinii. Era stabilă hemodinamic dar evident, in stare de șoc emoțional. Pacienta a fost evaluată și tratată în urgență, internată în Clinica de Chirurgie Plastică și Reparatorie unde s-au intrat în sală în echipă mixtă, împreună cu colegii de la Oftalmologie, de la Chirurgie Maxilo-facială, de la ORL. S-a făcut o primă intervenție chirurgicală care a rezolvat inițial leziunile dar va mai avea nevoie de cel puțin încă o intervenție în cursul acestei săptămâni și posibil și alte intervenții chirurgicale reparatorii. Din punct de vedere al prognosticului vital, evoluția este una favorabilă, dar din punct de vedere funcțional, faptul că și-a pierdut un ochi, evident, prognosticul este unul nefavorabil”, a declarat Prof. Dr. Diana Cimpoesu, sefa UPU SMURD Iasi.
Medicii spun că bătrâna va mai avea nevoie de intervenții chirurgicale, în funcție de cum va evolua în perioada următoare. Din fericire, este stabilă hemodinamic și respiră neasistat. Nu este însă primul caz de acest fel, în care câini crescuți în familie să își atace proprii stăpâni însă este, cu siguranță, unul dintre cele mai grave.
“Va avea nevoie de intervenții de Chirurgie Plastică, de ORL, de Chirurgie Maxilo-facială, sunt leziuni de os, de țesuturi moi, tegumentare, toate structurile feței au fost afectate și evident, cel mai grav este pierderea ochiului. Este in clinica de Chirurgie Plastică și Reparatorie, poate operator este îngrijită de medicii de Terapie Intensivă intre intervențiile chirurgicale. Este stabilă hemodinamic, nu are nevoie de suport vital avansat. Au (mai) fost cazuri, mai ales plăgi la nivelul mâinilor și plăgi la nivelul feței dar nu cu asemenea pierdere importantă cum este pierderea unui ochi”, a mai declarat Prof. Dr. Diana Cimpoesu.
Din datele pe care le avem până acum la dispoziție, echipajul de pe ambulanță care s-a deplasat la locul solicitării a relatat că era vorba despre un câine care aparținea familiei respective, mai exact fiicei bătrânei. Circumstanțele care au dus la o asemenea agresivitate din partea animalului nu sunt, însă, cunoscute.
Până la acest moment, nu am primit un comunicat din partea Poliției Animalelor din care să reiasă cum și în ce condiții a fost crescut câinele respectiv.