În cursul acestei zile, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Zagavia, comuna Scobinți.
La locul evenimentului au fost direcționate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de transport apă din cadrul Punctului de lucru Hârlău, cu un efectiv de 12 subofițeri. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Pompierii acționează în aceste momente pentru localizarea și lichidarea incendiului, intervenția fiind în dinamică, cu scopul de a limita extinderea flăcărilor la restul construcției și la eventualele gospodării învecinate.
Cauza probabilă a producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției.
Update! În urma incendiului, acoperișul locuinței a fost afectat pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, fiind distrus de flăcări. Din primele cercetări efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al coșului de fum, acesta fiind amplasat necorespunzător față de elementele combustibile ale construcției.