Dramă fără margini pentru familia băiețelului care s-a înecat ieri în ștrandul municipal. Micuțul, în vârstă de 5 ani, a fost scos în stare de inconștiență, în stop cardiorepirator. Au fost aplicate manevre de resuscitare, fiindu-i restabilit pulsul apoi a fost transportat de urgență la Spitalul de Copii.
Din nefericire însă, medicii sunt rezervați în privința evoluției stării de sănătate.
“Pacientul se află în stare critică, în continuare intubat și ventilat mecanic, fără reflexe neurologice, menținând valori tensionale stabile”, a transmis Dr. Ghiga Gabriela, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” Iași.